noiembrie 10, 2025

„Chiar dacă bateria e mică, Bigster recuperează energia cu o eficiență uimitoare, ceea ce înseamnă că o fază lungă de frânare va duce adesea la recuperarea energiei într-un mod nebunesc”.

Modelul Dacia Bigster cu sistem de propulsie automat 4×4 a fost evaluat de către experții prestigoasei emisiuni Top Gear din Marea Britanie în urma testării sale pe o distanță de aproximativ 5.000 de kilometri parcurși pe drumurile britanice.

Tom Ford a mers cu Dacia Bigster din Scoția până la Londra pentru a-i testa comportamentul pe distanțe mari. „Și a fost cu adevărat foarte bună”, a spus Ford.

În primul rând, spațiul interior este socotit unul bun, deși nu extraordinar, însă este remarcat faptul că spațiul din podea este redus de locul pentru roata de rezervă. „Spațiul pentru picioare pentru bancheta din spate este excelent”, se spune în recenzie. Deși radioul se mai întrerupe din când în când preț de o secundă, sunetul sistemului stereo este apreciat.

La capitolul minusuri este menționat că scaunele nu sunt foarte largi pentru persoanele mai voluminoase, se aud unele scârțâituri, iar camera marșarier de rezoluție scăzută. De asemenea, consumul nu crește peste 4,6 litri la suta de kilometri nici pe autostradă.

În schimb, este o mașină mai eficientă în modul mixt, în care alternează propusia electrică cu cea pe combustie internă. Condusă în această manieră, în oraș mașina funcționează aproape tot timpul în modul electric. „Iar asta mulțumită motorului hibrid de 1,5 litri care este impresionant (…) Deci avem un motor de 107 cai-putere, o cutie de viteze fără ambreiaj, o baterie de 1,4 kWh și două motoare electrice: unul de 50 de cai pentru deplasare, celălalt un fel de starter/ generator amplificat”, scriu cei de la Top Gear.

Recenzia vorbește de „eficiența bizară” cu care este recuperată energia pierdută în timpul unei frânări prelungite, ceea ce compensează bateria relativ mică.

„Odată pornită, oscilează constant între combustie și EV (propulsie electrică), însă nu observi schimbările. Un lucru interesant este că are patru viteze pentru motorul cu combustie internă și încă două pentru cel electric. Deci jonglează cu o transmisie cu șase viteze între două moduri de propulise. În mod evident, funcționează”, notează Top Gear.

„În general, este greu să nu fii impresionat. Iar partea cea mai bună? Când le spui oamenilor că, în acest spectru, face doar 26.000 de lire, sunt sincer suprinși. Ținând seama că totul pare cu 10.000 în plus față decât este, reprezintă un mare câștig”, se mai spune în finalul recenziei.

Dacia a lansat oficial, pe 4 septembrie, noile variante ale celor două SUV-uri din portofoliu, Duster și Bigster, cu sistem de propulise 4×4 automat. Sistemul este o premieră la nivel mondial, pentru că grupează trei tipuri de motoare într-un singur grup propulsor: benzină, GPL și electric.

Aceasta se bazează pe noul motor hibrid – GPL produs de Horse\Powertrain la Mioveni, în România, și pe un motor electric amplasat pe puntea spate și controlat de o cutie inovatoare.

Potrivit producătorului auto român, cele două modele vor putea rula exclusiv electric până la 60% din timp în traficul urban. Autonomia va fi una uriașă, de 1.500 de km, cu cele două rezervoare umplute, respectiv 50 de litri de combustibil fiecare. Costul de utilizare va fi mai mic cu 30% față de motoarele cu benzină similare.


Eveniment,Video,bateria,BBC,comportat,Cum,Dacia,din,dintre,electrică,Emisiunea,kilometri,Londra,Modele,noile,până,pornind,Scoția,Stiri.blog,testat,TopGear,unul

Alexandru Cosmin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Verificare bot
16 + = 17